Domnul Gheorghe Romeo Popescu administrează un complex format din hotel și restaurant, situat în stațiunea Eforie Nord. Mini Braseria Grand, firma sa, a fost preluată de domnul Popescu în anul 2000, când era în funcțiune doar restaurantul. După o investiție realizată în modernizarea acestuia, și-a dorit dezvoltarea în continuare a afacerii și a decis achiziționarea a două imobile în care au fost construite camerele de hotel. Colaborarea cu ProCredit Bank a inceput în anul 2006, în momentul în care a fost necesară reconstrucția hotelului ca urmare a unui incendiu, iar Mini Braseria Grand a accesat un credit. Au urmat apoi alte două credite contractate de la ProCredit Bank, ultimul în anul 2013, prin intermediul căruia domnul Popescu și-a achiziționat panouri fotovoltaice pe care le-a amplasat pe acoperișul restaurantului.

Decizia de a realiza această investiție a fost motivată de faptul că alimentarea cu energie electrică a complexului era fluctuantă, fapt ce împiedica uneori desfășurarea normală a activității. În momentul de față, pe acoperișurile clădirilor din afacere sunt montate 126 de panouri fotovoltaice și 5 panouri solare pentru încălzirea apei. Avantajele investiției au fost vizibile imediat, problema alimentării constante cu energie electrică dispărând, iar consumul de curent electric scăzând cu aproximativ 60% pentru restaurant, unde sunt amplasate majoritatea panourilor. În plus, ca producator de energie verde, la momentul actual domnul Popescu se află în curs de certificare pentru a putea furniza energie electrică în sistem.

Acestă evoluție a afacerii se datorează și relației avute cu ProCredit Bank, care m-a sprijinit prin acordarea a trei credite care au contribuit la dezvoltarea activității desfășurate. În relația cu ProCredit Bank apreciez, de asemenea, faptul că solicitările mele își găsesc rapid răspunsul, iar abordarea băncii este una personalizată, factorul uman având un rol important în colaborarea reușită avută de-a lungul anilor.

Evoluția ascendentă a Mini Braseriei Grand îl face pe domnul Popescu să se gândească și la planuri de viitor, având în intenție să adauge un nivel clădirii în care se găsește hotelul. În același timp, analizându-și dezvoltarea afacerii, domnul Popescu încurajează și alte companii să investească în proiecte de energie regenerabilă, datorită avantajelor pe care le prezintă o astfel de abordare.

Energia verde prezintă avantaje certe pentru consumatori întrucât este mai ieftină și există posibilitatea livrării sale în sistem, odată ce există certificarea. În plus, montarea unor astfel de panouri reprezintă o soluție viabilă pentru acoperirea necesarului de energie electrică necesară în afacere, aspect pe care l-am observat în decurs de doar un an de la investiția realizată.