Rolul băncii şi al finanţării responsabile în dezvoltarea acţionarilor

La ProCredit Bank considerăm că rolul băncii, dincolo de acela de finanţator şi furnizor de servicii bancare pentru derularea activităţii zilnice a unei afaceri, este şi acela de a susţine şi de a promova dezvoltarea, un partener bancar potrivit putând să aduca un plus de valoare unei afaceri.

 

Inovaţiile şi consilierea specializată, dedicată segmentelor specifice de afaceri, reprezintă avanataje specifice pe care ne dorim să le oferim clienţilor noştri. În acest sens, am dezvoltat si implementat servicii inovatoare şi eficiente, cum sunt Contul SMART sau aplicaţia ProB@nking Plus. Acestea au fost special dezvoltate de echipa noastra, pentru a putea răspunde cât mai bine nevoilor financiare reale ale afacerilor pe care le deţineţi.

 

De asemenea, pentru a fi mai aproape de clienţii noştri cu activitate în agricultură şi pentru a putea răspunde prompt nevoilor de finanţare şi servicii bancare, anul acesta am început extinderea reţelei de locaţii a băncii în zonele cu potenţial agricol ridicat.

 

Este important pentru noi ca toţi clienţii noştri să fie trataţi la standarde înalte, de o echipă bine pregătită de angajaţi profesionişi care se identifică cu valorile noastre de grup şi care vă oferă răspunsurile de care aveţi nevoie. Astfel, împrumuturile nu sunt acordate în baza unor evaluări standardizate, ci ne bazăm mai degraba pe înţelegerea afacerilor şi pe o analiză amănunţită a situaţiei companiei, pentru a găsi împreună soluţia potrivită. Din această abordare derivă un alt principiu important pentru grupul ProCredit – evitarea promovării creditelor de consum şi, în schimb, încurajarea dezvoltării unei culturi a economisirii şi promovarea educaţiei financiare. Datorită acestei abordări, supraîndatorarea clientilor nostri şi creditele aflate în întârziere sunt situaţii rare.

 

ProCredit Bank este singura bancă germană din România şi funcţionam aici de 11 ani, având alături şi astăzi mulţi dintre clienţii cu care ne-am inceput activitatea si care s-au dezvoltat alaturi de noi. Dezvoltarea unor relatii pe termen lung, de parteneriat cu clientii nostri continua sa fie si pe viitor unul dintre principiile care ne ghideaza activitatea. Şi, cum orice parteneriat se întemeiază pe încredere, rămânem dedicaţi oferirii de servicii bancare responsabile, acordând o atenţie mare siguranţei economiilor dumneavoastră şi ale familiilor dumneavoastră.

 

Încă din anii trecuţi am deschis o nouă cale de comunicare cu dumneavoastră, punându-vă la dispoziţie ProIMM, revista pentru afacerea dumneavoastră. Prin intermediul acestei reviste intenţionam să vă prezentam informaţii pe care le-am considerat relevante şi utile pentru afacerile clienţilor noştri, precum şi să facilităm relaţionarea între noi şi dumneavoastră şi, la fel de important, între dumneavoastră şi ceilalţi clienţi. Această iniţiativă, pe care dumneavoastră aţi apreciat-o, va continua de acum în mediul online,  din respect pentru mediul înconjurător, în spiritul valorilor şi principiilor ProCredit.

 

Ne dorim ca iniţiativa noastră de a oferi clienţilor sfaturi profesioniste şi fundmentate, alături de facilităţi financiare avantajoase să contribuie în mod pozitiv la un parcurs de succes al afacerii dumneavoastră.

 

Vă mulţumim pentru că ne sunteţi alături şi vă oferim ProIMM – newsletterul afacerii dumneavoastră de la ProCredit Bank!

 

Ilinca Rosetti, Director General ProCredit Bank România