Soluții concrete de finanțare pentru energia verde, prezentate la Conferința ALTREAL
În 26 februarie, ProCredit Bank a participat la „Conferința ALTREAL: Comunități de Energie”, reafirmându-și angajamentul de a sprijini tranziția către energia verde prin soluții de finanțare adaptate contextului actual al pieței.
În cadrul evenimentului, Valentina Neagoe, Șef Departament Clienți Persoane Juridice – ProCredit Bank România, a prezentat un pachet financiar dedicat proiectelor de autoconsum pentru IMM-uri, care permite finanțare de până la 100% din valoarea investiției, fără garanții suplimentare, fără avans și cu finanțarea integrală a TVA-ului.
De asemenea, Valentina Neagoe a evidențiat susținerea acordată proiectelor fotovoltaice de mari dimensiuni prin structuri de finanțare pe termen extins, de până la 15 ani, aplicabile atât investițiilor sprijinite din fonduri europene, cât și proiectelor dezvoltate exclusiv din surse private.
Prin aceste soluții, ProCredit Bank urmărește reducerea barierelor financiare și creșterea încrederii investitorilor în sectorul energiei verzi.
Solicitările de finanțare pot fi transmise la: parteneriate@procredit-group.com.
Mai multe detalii sunt disponibile pe: