Agentia de evaluare Fitch Ratings a crescut ratingul ProCredit Bank

Agenţia de evaluare Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul ProCredit Bank România, singura bancă din România cu acţionariat 100% german, de la BB+ la BBB-. Noul rating indică o calitate bună a portofoliului de credite, cât şi un risc scăzut al băncii. De asemenea, acesta denotă şi capacitatea ProCredit Bank de a respecta  în mod adecvat clauzele contractuale, cât şi politica acţionarilor.

 

Modificarea ratingului pentru ProCredit Bank România reflectă şi capacitatea şi disponibilitatea ProCredit Holding, acţionarul majoritar al băncii, de a oferi suport instituţiilor din cadrul grupului, fapt dovedit de asistenţa acordată de-a lungul timpului în termeni de lichiditate şi de finanţare. De asemenea, se evidenţiază rolul important avut de către bancă în dezvoltarea afacerilor mici prin procesul responsabil de creditare, cât şi structura solidă de management al riscului care este implementată în cadrul ProCredit Bank România. De asemenea, ratingul ProCredit Holding, grupul fondator din care face parte ProCredit Bank România, a crescut de la BBB- la BBB.

 

„Creşterea ratingului pentru ProCredit Bank România vine ca o confirmare a rezultatelor acţiunilor noastre desfăşurate de-a lungul timpului. Adoptând o politică responsabilă de creditare adaptată la situaţia particulară a fiecărui client şi susţinând dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin credite preponderent destinate investiţiilor, ProCredit Bank contribuie activ la dezvoltarea economiei locale, fapt ce se regăseşte şi în ratingul actual acordat de către Fitch.”, a declarat Ilinca Rosetti, Director General al ProCredit Bank România.

 

ProCredit Bank România a încheiat anul 2013 cu un profit net de 2.017.175 de euro conform datelor financiare auditate, înregistrând o creștere semnificativă față de anul 2012. Rezultatele financiare ale ProCredit Bank au fost recunoscute şi în cadrul Galei Bancheri de Top 2014, organizată pe 24 iunie de către Finmedia. ProCredit Bank a câştigat premiul pentru Cei mai eficienţi angajaţi şi cele mai eficiente sucursale la secţiunea bănci mici.   

Banca are o reţea de 28 de sucursale şi agenţii, fiind prezentă în toate oraşele importante şi deservind o arie largă de clienţi persoane juridice şi fizice.

 

 

Pentru mai multe informaţii:

Dragoș Calcan

ProCredit Bank România

Telefon: 021.201.60.42

dragos.calcan@procreditbank.ro