București, 6 iulie 2026.
ProCredit Bank anunță extinderea ofertei de depozite la termen pentru persoane fizice, începând cu 6 iulie, prin introducerea unor noi maturități atât pentru economisirea în lei, cât și în euro.
Noua structură include cinci scadențe pentru fiecare monedă și oferă clienților posibilitatea de a alege perioade de economisire adaptate obiectivelor financiare individuale.
Depozitele în lei pot fi constituite începând cu 500 lei, cu dobânzi anuale cuprinse între 5,00% și 7,15%, în funcție de maturitate. Pentru depozitele în euro, suma minimă este de 500 euro, iar dobânzile ajung până la 2,70% pe an.
Dobânzi depozite în lei:
- 1 lună – 5,00%
- 3 luni – 6,50%
- 6 luni – 7,00%
- 9 luni – 7,15%
- 12 luni – 6,80%
Dobânzi depozite în euro:
- 1 lună – 1,60%
- 3 luni – 2,00%
- 6 luni – 2,55%
- 9 luni – 2,70%
- 12 luni – 2,50%
Potrivit băncii, diversificarea maturităților răspunde unui comportament de economisire tot mai variat, în care clienții își structurează plasamentele în funcție de orizontul de timp și nivelul de lichiditate dorit.
În ultimii ani, ProCredit Bank și-a consolidat segmentul de retail banking, în paralel cu dezvoltarea canalelor digitale, inclusiv prin lansarea unei noi versiuni a aplicației de mobile banking, care simplifică administrarea conturilor și accesul direct la produsele de economisire.
„Observăm o cerere crescută pentru soluții de economisire simple și flexibile, care să permită clienților să își gestioneze mai eficient lichiditățile. Extinderea gamei de depozite reflectă această evoluție și continuă direcția noastră de a oferi produse transparente și relevante pentru nevoile actuale”, a declarat Ștefan Manole, CEO ProCredit Bank România.
ProCredit Bank face parte din grupul financiar german ProCredit, cu sediul la Frankfurt, și activează în România de aproape 25 de ani. Banca este orientată către finanțarea economiei reale și a IMM-urilor, extinzând în ultimii ani oferta și către segmentul persoanelor fizice, cu accent pe servicii digitale și produse de economisire.
Informații suplimentare:
https://www.procreditbank.ro/persoane-fizice/depozit-la-termen/